Conform datelor primite
De la surse diferite
Vremea este instabilă,
Chiar ostilă
Cu scăderi de presiuni
Mai mari în depresiuni.
Vor cădea ploi temporare,
Lapoviţă şi ninsoare,
Iar spre dimineaţă
Ceaţă
În Câmpia Dunăreană,
În zona intramontană,
Nordul Moldovei, Ardeal
Şi în Bolintinul Deal.
În rest, cer mai mult senin,
Cu valori ce se menţin
Ridicate moderat
În Banat.
Dar apoi, din nou, spre seară,
Minima va scădea iară
Progresiv,
Spre negativ.
Radiaţia diurnă
Se va prelungi-n nocturnă
Şi la scurte intervale
Vântul va sufla-n rafale.
Au mai fost întrevăzute
Nebulozităţi crescute,
Numai centrul baric pare
Că nu suferă schimbare.
Dar cum ştim că o dorsală
De prin zona tropicală
Va-ntâlni în Gibraltar
Un anticiclon polar,
Putem afirma că
Dacă
În atari împrejurări
Nu survin modificări,
Se prevăd, în continuare,
Lapoviţă şi ninsoare.
Sensul versurilor
Piesa prezintă o prognoză meteo detaliată, menționând diverse fenomene atmosferice și variații de temperatură în diferite regiuni. Textul descrie o vreme instabilă, cu ploi, lapoviță, ninsoare și ceață, subliniind influența factorilor atmosferici precum depresiunile, anticiclonii și radiația.