Ploua mărunt ca printr-o sită deasă.
Lungi fire ude atârnau din cer,
O zi urâtă, fără caracter,
Să nu-ţi goneşti nici câinele din casă.
Ploua molcom, metodic, consistent,
Cu o perseverenţă dezolantă
Şi-o nepăsare demoralizantă,
Pe gratis, fără nici un fundament.
Ploua stupid, ridicol, caraghios,
Pe caraghioşi ce-şi daseră-ntâlnire
Sub cerul răzvrătit pe-ntreaga fire,
Muraţi complet de sus şi până jos.
Din norii puşi pe fapte criminale
Ploua perfid, cu asiduitate.
Părea potopul din antichitate
Reeditat la vremurile-actuale.
Stam singur sub castanul rebegit,
Cu frunzele mustind de-atâta ploaie.
În jurul meu se-ncrucişau pâraie
Şi mă-ncerca un tremurat cumplit.
Am înfruntat natura detracată
Sperând că vei apare-ntr-un târziu,
Dar n-ai venit.. Din cerul plumburiu
Ploua c-o insistenţă disperată.
O, înţeleg, gingaşa mea copilă,
Ţi-a fost, desigur, teamă că răceşti
O ploaie, chiar şi-n cazul când iubeşti,
Rămâne totuşi rece şi ostilă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o zi ploioasă și mohorâtă, plină de melancolie și așteptare. Naratorul își așteaptă iubita, dar ea nu mai vine, intensificând sentimentul de singurătate și dezamăgire. Ploaia devine un simbol al tristeții și al obstacolelor în calea iubirii.