V. Înnopean poate fi văzut mai nou însoțit de o delicată bufniță blondă, adică înțelepciunea însăși făcută trup, care se-ardică uneori pe umărul său și de acolo susține cu I. Negoescu cele mai interesante discuții.
V. Înnopean și delicata sa bufniță blondă
formează o înluminură cu scriere rondă
și pentru cine o citește atent, încărcată de aștuții,
și amplă, melodia muzică a trecerii lor împreună
îl încântă înțelepțește pe I. Negoescu.
În schimb pentru prietenul tatălui lui Vasilescu
închipuie o melancolică rună.
Zilele se scurg tot mai senine pentru V. Înnopean așadar,
și pentru bufnița delicată și blondă și nopțile chiar.
V. Înnopean stă la masa de lucru, citește, și lampa aruncă pe pagina din fața lui un cerc atât de adânc și luminos, încât privirea se pierde, pe umărul stâng al lui V. Înnopean stă delicata bufniță blondă, clampa
chepengului prin care V. Înnopean coboară în acea tainică încăpere subterană unde el meditează, sclipește auriu în lumina lămpii. În umbrele camerei se înscriu pe perete versete despre V. Înnopean, și câte o frică
răzleață dacă își mai arată capul cu ochii holbați din vreun colț, V. Înnopean o risipește de-ndată când, la masă, întoarce pagina, e o minunată
lectură, delicata bufniță blondă privește cu ochii ei mați umbrele legănându-se în spatele lui V. Înnopean prin unghere și surâde în tăcere.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă intimă și intelectuală în care V. Înnopean este însoțit de o bufniță blondă, simbol al înțelepciunii. Această prezență îl inspiră și îl protejează de fricile mărunte, în timp ce el se dedică lecturii și meditației.