Insistă și tu, suflă-n trâmbița morții
ca un pensionar în supa fierbinte,
încearcă noi variante
precum cântărețul de jazz în fața Ierihonului,
cântă până paznicii te vor goni de-acolo cu pietre,
căci vin turiștii
și ochii broscuței trebuiesc degrabă vopsiți
și cele șapte sute de mantii ale lui Isus bine apretate,
vin turiștii cu-o foame de tragedii
și încă nu s-a zvântat tencuiala pe ziduri..
Dacă ai puterea să-ți imaginezi
un popă călare pe situație
ori pasărea paradisului ouindu-l pe Mark Twain
în cuibarul cald al unei edituri de provincie,
atunci insistă,
suflă-n pâlnia ruginită
până vor valsa zidurile proaspete
în numele Tatălui și-al Fiului și-al Sfântului Duh.
Sensul versurilor
Piesa satirizează ipocrizia și comercializarea valorilor spirituale. Prin imagini bizare și juxtapuneri neașteptate, critică superficialitatea și goana după senzațional a societății contemporane.