În gara anonimă, dat jos, fără bilet,
mă simt ca reumatismul la școala de balet
știind că-aceste fete ce mă privesc râzând
au să îmi cadă toate în brațe, rând pe rând,
purtând stigmatul dulce-al durerii-n carnea moale
vor pomeni de mine la băile termale
și când fustițe scurte s-or veșteji-n dulapuri
se vor trata de mine-ndelung, cu-amare hapuri,
uitând de alfabetul fățarnic al pudorii,
se vor lăsa călcate-n picioare când trec norii,
umflate și lascive, parcă pierzându-și forma,
le-oi picura-n ureche, fierbinte, nessun dorma,
până or să priceapă, târziu, că reumatismul nu trece,
cum nu trece pe lume comunismul.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de deziluzie și nostalgie, folosind metafore puternice pentru a descrie o stare de spirit melancolică. Naratorul reflectă asupra trecerii timpului și asupra condiției umane, sugerând o acceptare amară a realității.