Moartea era mai tânără ca mine
unii însă îi făceau jucărele
și-o învățau să crească mai repede.
Știu că sunt locuri comune ce îngrașă omenirea,
Cunosc și eu tocilăriile unde se ascut principiile,
dar când madam Dior visează gulere de blană
taigaua se umple inevitabil de capcane și sânge.
Dumneavoastră
care v-ați obișnuit să căutați hreanul pustnicului
în supermarketul de la colț
am impresia că veniți cu portocale
în vizită la patul unui mort,
fiindcă pe strada asta Dumnezeu iubește
numai până la numărul 24,
unde încep musulmanii
și cei cu naționalitate incertă:
românii, bulgarii, albanezii
ba chiar și cavaleria poloneză
cu săbiile scoase în fața magazinului Aldi.
Ce profesor ar putea să ne predea
clinchetul monedelor mărunte,
să-l învățăm pe de rost
ascunși în fundul buzunarului,
cu speranța că istoria
nu-și numără niciodată mărunțișul.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme profunde precum moartea, inegalitatea socială și ipocrizia societății moderne. Versurile juxtapun imagini puternice ale sărăciei și ale consumerismului, sugerând o critică la adresa valorilor superficiale și a indiferenței față de suferința umană.