Ca să te-ntorci, părinte, ca să te schimbi, ce vrei?
Să-ţi pun pământ cu iarbă şi praf de drum pe frunte?
O, zgomotul acela din gropile cu lei
m-ajunge şi se face că nu mi se răspunde.
Ai vrea să fii, dar umbra de trup ţi se desparte;
ai vrea s-adormi, dar ziua e-ntreagă un amurg.
Tu sui şi cazi acelaşi, posomorât de moarte
în mâlul viu, şi-n mâluri cobor şi eu, şi urc.
Alături marea sună a sol arat, la fel
ca ieri şi-acum o vreme; dar ştiu că-n zori, pe faţă
paloare voi aduce, scăpat printr-un tunel
din Babel – şi, pe buze, un gust amar de ceaţă
Sensul versurilor
Piesa explorează o căutare spirituală dificilă și o deziluzie profundă. Vorbitorul se adresează unei figuri paterne, exprimând un sentiment de neputință și un ciclu nesfârșit de urcare și coborâre în încercarea de a găsi sens.