Lume, lume-amăgitoare
Și tu viață trecătoare
Așa mergi de la-nceput
De când mama m-o făcut:
Tot un bine și-un suspin,
Miere dulce și venin,
Tinerețea-i floare-n vânt
Se petrece tot arzând.
Cu oftat și voie bună
Anii iute se adună
Și-un pic cum te rostuiești
Nici nu vezi că-mbătrânești,
Te-ai trecut, viață, trecut
Și-am trăit ce-o fost mai mult,
S-or dus și bune și rele
Că toate or fost a mele.
De-acum știe Dumnezeu
Ce-o mai fi în drumul meu,
Asta-i dat de Domnul Sfânt
Să mă-ndrept către mormânt,
Las și soarele și luna
Mă duc pentru totdeauna
C-așa-i lăsat omului
Astăzi este, mâine nu-i,
Să vă spun din ‘vățătură
Viața-ți dă și viața-ți fură,
Să nu fii, lume, haină
Ca și-așa, viața-i puțină!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii trecătoare a vieții și a inevitabilității morții. Vorbitorul meditează asupra bucuriilor și necazurilor vieții, acceptând că toate experiențele, bune sau rele, sunt ale sale. În final, se resemnează în fața destinului și se pregătește pentru călătoria spre mormânt.