Frunzuliță de-un bujor,
Trandafir de pe răzor,
Mai la mijloc gălbior,
La mijloc ești gălbior.
Mai spre margini verde-nchis,
Ce mai ibovnic mi-am prins,
Dar nu l-am prins dinadins,
Dar nu l-am prins dinadins.
Ci l-am prins dintr-o-ncercare
Ca să-l văd ce minte are,
Mintea-i bună, el frumos,
Dragostea mi-e cu folos.
Trandafir, crenguță verde,
Neic-al meu, sprâncene negre,
Negre sunt sprâncenele,
Dulci îți mai sunt vorbele,
Vorba-i dulce, gura-i dulce,
Cu tine-n lume m-aș duce.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă sentimente de dragoste și admirație față de persoana iubită, folosind metafore din natură. Naratorul își exprimă dorința de a petrece viața alături de persoana dragă.