Vânt, dumbrăvi, și optsprezece ani..
Strada cu salcâmi sau cu castani,
primăvară-n balta renăscută,
zile ce-amintirea le sărută..
Fată cu mijloc de violină,
unde-i cartea noastră de latină,
mâzgălită, printre ablative,
cu distihuri șchioape și naive?
Adunai în ochii viorii
netraduse cărți de poezii,
și în mersul lin, de căprioară,
caligrafiai o rimă rară..
Dunărea-și plimba în funduri stele,
noi le număram, plutind cu ele,
amețea, de-atâția nuferi, luna
și-nvățasem vorba : totdeauna.
Se-arcuiau din sălcii catedrale,
luntrea noastră se pierdea, agale,
către-o țară de tăceri și stuh.
Gânduri – pescărușii din văzduh.
Sărutarea, caldă și-nvoaltă,
avea gustul murelor de baltă,
dulce-nsângerată și-amăruie,
anafor ce din străfunduri suie.
Pe nisipul plăjilor de aur
soarele ne-a-ntins cununi de laur,
fata mea de Dunăre și șoapte,
fata mea cu păr de miazănoapte..
Hei, dumbrăvi de vise și castani,
vânt, nisip, și optsprezece ani..
Sensul versurilor
Piesa evocă amintirile dulci-amărui ale primei iubiri din adolescență, petrecute într-un cadru natural idilic, pe malul Dunării. Versurile exprimă nostalgia și frumusețea efemeră a acelei perioade.