Pe cel ce cunoscând durerea
Şi-a stins privirea-nspre amor,
Întru speranţa învierii
De două ori nu-l înfiori.
Vrăjmaş al lacrimii de sare,
Retras în sine-nsingurat,
El a gonit orice visare
Din calea lui de resemnat,
Fără simţiri: un ciot lăsat
Sub fulgerul căzut, cum arde
Îşi pierde sevele terestre,
Nu mai hrăneşte ramuri moarte –
Pecetluit destinu-i este.
Sensul versurilor
Piesa descrie un personaj marcat de durere, care s-a retras din lume și a renunțat la orice speranță. El este comparat cu un ciot ars, lipsit de viață și incapabil să mai ofere ceva.