Las lumea să disprețuiască
Ascunsa taină dintre noi
Prejudecata omenească
Arunce-n cale-ți cu noroi.
În fața idolilor lumii
Nu plec genunchii, nu cerșesc,
La fel cu tine gândul nu mi-i
Nici să iubesc nici să urăsc.
M-afund fără sa caut rostul
În chefuri nici voios nici trist
Vorbesc cu prostul, cu neprostul,
Dar pentru sufletu-mi exist.
În larma lumii ne-ntâlnirăm
O zi ca orice altă zi
Fără de bucurii iubirăm
Fără tristeți ne-om despărți.
Și prețuim în viața toată
Doar oamenii, atâta tot,
Nu ne-om minți noi niciodată
Nici alții-a ne minți nu pot.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre o relație atipică, lipsită de bucurii intense sau tristeți profunde, dar bazată pe o înțelegere reciprocă și aprecierea valorii umane. Naratorul se detașează de prejudecățile lumii și caută autenticitate în relațiile sale.