Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri
Și niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară
Povești și doine, ghicitori, eresuri.
Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
abia-nțelese, pline de-nțelesuri –
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,
O, ceas al tainei, asfințit de sară.
Să smulg un sunet din trecutul vieții,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;
Pierdut e totu-n zarea tinereții
Și mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul crește-n urma mea… mă-ntunec!
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și melancolia față de trecerea timpului și pierderea inocenței copilăriei. Vorbitorul încearcă în zadar să se conecteze cu trecutul, dar simte că este din ce în ce mai departe de el, umbrit de timpul care trece.
