O, rămâi, rămâi la mine,
Te iubesc atât de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu știu să le-ascult;
În al umbrei întuneric
Te-asamăn unui prinț,
Ce se uit-adânc în ape
Cu ochi negri și cuminți;
Și prin vuietul de valuri
Prin mișcarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi în taină
Mersul cârdului de cerbi;
Eu te văd răpit de farmec
Cum îngâni cu glas domol,
În a apei strălucire
Întinzând piciorul gol;
Și privind în luna plină
La văpaia de pe lacuri,
Anii tăi se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri;
Astfel zise lin pădurea,
Bolți asupră-mi clătinând;
Șuieram l-a ei chemare
Ș-am ieșit în câmp râzând.
Astăzi chiar de m-aș întoarce
A-nțelege n-o mai pot..
Unde ești, copilărie,
Cu pădurea ta cu tot?
Sensul versurilor
Piesa exprimă nostalgia pentru copilărie și regretul pierderii inocenței. Naratorul își amintește de o conexiune profundă cu natura, personificată de pădure, și deplânge incapacitatea de a mai înțelege acea legătură în prezent.