Dacă iubești fără să speri
De-a fi iubit vreodată,
Se-ntunecă de lungi păreri
De rău viața toată.
Și-ți lasă-n suflet un amar
Și-n gândiri asemenea,
Căci o iubire-n zadar
Cu moartea-i soră de gemeni.
Dar vindecarea de dureri
În piept în partea-i stângă-i,
De-acolo trebuie să ceri
Cuvinte să te mângâi.
Acolo afli adăpost
Oricâte s-ar întâmpla,
Că și-un amor care-ar fi fost,
Viața ta o-mple.
Căci un luceafăr răsărit
Din liniștea uitării
Da orizont nemărginit
Singurătății mării.
Și ochiul tău întunecat
Atunci îl umple plânsul,
Iar ale vieții valuri bat
Călătorind spre dânsul.
Și dau cadențe de nespus
Durerii tale lunge
Pe când luceafărul e sus
Ca să nu-l poți ajunge.
Zâmbește trist cu raze reci
Speranțelor deșarte:
În veci iubi-o-vei, în veci
Va rămânea departe.
Și-a tale zile-or fi cum sunt
Pustii ca niște stepe;
Iar nopțile de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai poți pricepe.
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea unei iubiri neîmpărtășite și sentimentul de deznădejde care îl însoțește. Vorbește despre cum o astfel de iubire poate umple sufletul de amărăciune și cum speranțele deșarte pot aduce doar tristețe.