Castelul vechi cu turnuri feudale
E părăsit acum de generații:
Baroni și conți și duci și toți magnații
S-au strâns în fastul încăperii sale.
E-un gol imens cu bolți monumentale
Ce dau fantastice halucinații,
Pe ziduri: arme, cadre, decorații,
Uitate de pe vremi medievale.
În nopțile când luna nu se-arată,
Pustietatea asta-ntunecată
Își pierde cu desăvârșire lustrul;
Iar către parcul unde mor castanii,
Se furișează umbre: Castelanii
Ascultă frământându-se austrul.
Sensul versurilor
Piesa descrie un castel vechi, părăsit, plin de istorie și fantome ale trecutului. Evocă un sentiment de melancolie și mister, sugerând că locurile pot păstra ecouri ale evenimentelor și oamenilor care le-au locuit.