Ceapa este ger
închisă și săracă:
gerul zilelor tale
și a nopților mele.
Foamea și ceapa:
gheață neagră și îngheț
mare și rotund.
În leagănul foamei
copilul meu era.
Cu sânge de ceapă
alăptat.
dar sângele tău
înghețat cu zahăr,
ceapa și foamea.
o femeie maro,
rezolvată pe lună,
fir cu fir se varsă
peste pătuț.
Râde, copil
că înghiți luna
când este necesar.
Alunecă casa mea,
râde mult.
Este râsul tău în ochi
lumina lumii.
Râdeți atât de mult
că în suflet, când te aud,
bate spațiul.
Râsul tău mă eliberează
îmi dă aripi.
Solitudinile mă iau,
închisoarea mă îndepărtează.
Gura care zboară,
inima care pe buzele tale
clipește.
Râsul tău este sabia
mai victorioasă.
Floare victorie
iar ciocurile.
rivalul soarelui,
viitorul oaselor mele
și a iubirii mele.
Carnea bătătoare
pleoapă bruscă,
iar copilul ca niciodată
colorat.
Cât ciuperca
se ridică, flutură,
din corpul tău!
M-am trezit din copilărie.
Să nu te trezești niciodată.
Trist ca am gura.
Râzi mereu.
Întotdeauna în pătuț,
apărarea râsului
stilou cu stilou.
Să zboare atât de sus,
atât de răspândit,
cum arată carnea ta
cerul cernut.
Dacă aș putea
întoarce-te la origine
din cariera ta!
În luna a opta râzi
cu cinci flori de portocal.
Cu cinci minuscule
ferocități.
Cu cinci dinți
ca cinci iasomii
adolescenți.
Săruturi la graniță
va fi mâine,
când se află în dinți
simți o armă.
Simte un foc
curge dinții
căutând centrul.
Zburați copilul în dublu
piept luna.
El, ceapă tristă.
Ești mulțumit.
Nu vă destrămați.
Nu știi ce e
nici ce se întâmplă.
Sensul versurilor
Piesa explorează contrastele dintre foame și râs, sărăcie și speranță, copilărie și maturitate. Râsul copilului devine o armă și o sursă de eliberare într-o lume marcată de greutăți.