Tu, Doamne, ascultă-mi ruga omenească,
și în nimicnicia Ta, culege-mă prin ani,
Tu, cel ce nu lași niciodată pe sărmani
fără de mângâierea-Ți părintească.
Nu rezista a noastre-i rugi, căci Tu doar poți
dorința s-o-mplinești, dar prea te-ndepărtezi
de mine, de toți și toate ce le vezi,
odată îndulceai tristele mele nopți.
Ce mare ești, o, Doamne-al meu! Atât de mare
că ești decât Idee; este atât de strâmtă
realitatea pentru mulți care se înspăimântă
să te cuprindă. Sufăr atât de tare,
Doamne inexistent, căci Tu de-ai exista-ntrupat,
aș exista și eu cu-adevărat.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o rugăciune paradoxală a unui ateu către un Dumnezeu în care nu crede, dar a cărui existență ar da sens propriei sale existențe. Este o explorare a îndoielii, a dorinței de credință și a căutării unui sens într-o lume aparent lipsită de divinitate.