Râd florile ghirlandei pe-ntrecute
În părul auriu, și-ncununându-l
Își despletesc vioi spre frunte rândul,
Ca fiecare prima s-o sărute!..
Ce fericite-s rochiile mute
Ce, toată ziua, pieptul ei strângându-l
Se tot întind înspre grumaz cu gândul
Să-l mângâie cu una dintre cute!.
Dar cea mai fericită dintre toate
E panglica în aur întesată,
Ce ține sânii, reliefuri scoate..
Parc-ar șopti centura ei curată:
„Eu mijlocul de-a pururi îl voi strânge”
Ah, brațul, brațul meu ce l-ar mai frânge!
Sensul versurilor
Piesa descrie admirația pentru frumusețea unei femei, folosind imagini din natură și detalii vestimentare pentru a exprima dorința și atracția. Obiectele din jurul ei, precum florile și veșmintele, par să concureze pentru a o atinge și a fi cât mai aproape de ea.