Cu ochii tăi văd o lumină lină,
ce-n ochii-mi orbi nu prinde să răsară.
Cu pașii tăi, la fel, port o povară
ce-i pentru pașii-mi osteniți străină.
Aripa-ți, fără pene, mă anină,
roșesc la bunul plac ori sunt de ceară,
mi-e iarna cald, îngheț în toi de vară
și-n cer mă-nalță mintea ta senină.
În vrerea ta stă voia-mi totdeauna,
în inimă la tine-mi stă gândirea
și-n respirare vorba-ntrețesută.
De-a pururi eu voi semăna cu luna,
căci ochii noștri-i văd doar strălucirea
pe care soarele i-o împrumută.
Sensul versurilor
The poem expresses a deep sense of dependence and admiration for another person. The speaker feels illuminated and supported by the other, acknowledging their own vulnerability and reliance on the other's strength and guidance. The speaker sees themselves as reflecting the other person's brilliance, like the moon reflecting the sun.