Pesemne milei ca să-i simt îndemnul,
să nu râd de greșeli, rob îngâmfării,
stăpân, fără nevoia îndrumării,
m-am prăbușit, eu, altădată demnul!.
Ce steag s-aleg și care e însemnul,
de nu al biruinței, al salvării?
Când zarvei dușmanilor și pierzării,
de nu m-ajută mila Ta și semnul….
O, sânge, cruce, spini în diademă,
iertați-mi voi păcatele acele
de care toți prin naștere-avem parte!.
Tu, singur bun! O, mila Ta supremă
ajute astăzi rătăcirii mele,
de moarte-aproape, de Isus departe!.
Sensul versurilor
Poezia exprimă o cădere din demnitate și o recunoaștere a păcatelor inerente condiției umane. Se imploră mila divină și iertarea, căutând salvarea de la moarte și apropierea de divinitate.