Sosi, pe-o mare prinsă în furtună,
viaţa mea, cu-o barcă-aproape spartă.
În portul ce păcatele nu iartă
şi nu primeşte decât fapta bună.
Văd bine că greşit-am împreună
şi eu şi fantezia mea deşartă,
ce idol şi monarh făceau din artă
şi tot ce mintea-şi vrea spre rău, nebună.
Iar azi când merg spre două morţi, din care
de una-s sigur şi mă paşte alta,
iubirea, vană ieri, und’ mă va duce?.
Nu-mi dă odihnă pensula, nici dalta,
ci doar Acel ce pentru-îmbrăţişare
spre noi desface braţele-pe cruce.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie spirituală dificilă, marcată de regrete și conștientizarea greșelilor din trecut. Naratorul se apropie de moarte și caută iertare și mântuire în credință, găsind alinare doar în sacrificiul divin.