Arată-mi-Te-n tot, Cerească Minte!
Mă arde-a frumuseților argilă,
dar lângă jaru-Ți, para li-I umilă:
în el voi sta, cum stat-am înainte!
Pe Tine doar Te chem, o, drag Părinte,
în chinu-mi orb, în zarva inutilă,
să schimbi în trup și duh, din marea milă,
virtuți scăzute, doruri, simțăminte.
Divinul suflet, inima înalta,
Tu mi le-ai pus, Iubire – altfel cine? –
în slaba mea trupească închisoare.
Ce pot să fac să-mi fie viața alta?
Nu știu ce-i bunătatea fără Tine
și numai tu Tu poți soartei da schimbare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare profundă a divinității și o dorință de transformare interioară. Vorbitorul se adresează unei entități superioare, cerând ajutor și îndrumare pentru a depăși limitările umane și a atinge o stare de grație.