Ce-i trebuia splendorii tale sfinte,
Învins, cu funii lungi să mă mai lege,
Cât timp, se-nțelege,
La o privire i-am și căzut pradă:
Dureri prea mari, altminte,
Ușor fac slabă inima să cadă.
Dar cine-ar sta să creadă
Că sub privirea ta dumnezeiască
Un lemn ars poate să reînzeverzi?
Sensul versurilor
Piesa descrie o iubire copleșitoare care inițial aduce suferință, dar oferă și speranța unei renașteri spirituale. Vorbitorul este subjugat de intensitatea sentimentelor, dar găsește o posibilitate de vindecare și transformare prin această experiență.