O, inimă ce milei stai departe,
la coajă dulce și la miez amară,
credința ta în vreme stă să piară
ca floarea ce ar răsări prin marte!.
Aleargă timpul, ora ne împarte
otrava care-ncetișor omoară;
Noi fân suntem, el coasa ce doboară.
…………………………………………………….
Credința-i scurtă, și cu ea se duce
și frumusețea, cum o vrea păcatul
prin care tu mă nărui în pierzanii.
…………………………………………………..
Cum între noi ar face cu toți anii.
din Poezii, traducere de C. D. Zeletin
Sensul versurilor
Poezia exprimă o dezamăgire profundă față de trecerea timpului și pierderea credinței și a frumuseții. Vorbitorul se simte distrus de influența negativă a păcatului și de inevitabilitatea morții.