Cine-și obligă ochii să adore
își pierde judecata
și teama-i e răsplata:
mai mult se-nșeală cel ce-n el se-ncrede,
precum urâtu-n ore
de reverie prea frumos se vede;
O, doamnă, mă veți crede:
nu sunt vrăjit de-a clipelor risipă
când v-aș vedea, căci rar văd ochii voștri,
ce-s zăvorâți unde-abia dorul zboară.
Ci m-a aprins o clipă
și vă revăd mereu ca-ntâia oară.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele complexe ale adorației și deziluziei. Vorbitorul este captivat de o persoană, dar recunoaște și riscul de a se înșela prin idealizare. În ciuda acestui fapt, atracția persistă.