Când o bunăvoință mare leagă,
putând și morți la viață să deștepte,
când stă spre tine veșnic să se-ndrepte,
ce plată pe datornic îl dezleagă?
Plătindu-și însă datoria-ntreagă,
el n-ar putea nicicând să mai aștepte
întoarcerea bunăvoinței drepte,
prin schimb aceasta vrând să se-nțeleagă.
Ca mila voastră, doamnă, să rămână
mereu asupra mea, prefer urâta
și osândita nerecunoștiință.
De-am fi egali nu mi-ar fi stăpână
aceea pe care o iubesc atâta,
izvor de veșnică bunăvoință.
Sensul versurilor
Poezia exprimă o recunoștință profundă și o iubire umilă față de o persoană binevoitoare. Vorbitorul preferă să rămână îndatorat și nerecunoscător decât să piardă legătura cu sursa acestei bunăvoințe, recunoscând inegalitatea și puterea iubirii sale.
