Nu pot să nu am nici geniu și nici artă
față cu-aceea care
viața-mi ia prin ajutor prea mare,
când de-unul mic, și mintea mea exultă.
Cum sufletul îmi dă să se despartă
ochi-mi sub lumina ei prea multă
și ca de-o catapultă
se-nalță peste forța-mi, de-abia ține
a mă-înălța la barul cel din urmă
al doamnei mele-înalte și senine:
nevrednicia mare zboru-i curmă…
Ea, toată haruri, scurmă
puțin în jar, astâmpărând prea plinul,
încât prea multul arde cu puținul.
Sensul versurilor
Poezia exprimă sentimentele contradictorii ale unui vorbitor față de o figură admirată. Acesta se simte copleșit de măreția ei, conștient de propria nevrednicie, dar aspirând totuși să se ridice la înălțimea ei.