Cum văd că-i e nădejdii mele, doamnă,
credința ta, puțină și târzie, sorbi-voi bucurie
din ce-mi promit privirile-ți senine.
De nu te vrea, nu-nseamnă
că frumusețea nu desfată-n sine.
Eu și de simt în tine
că ochii blânzi mă mint, n-am îndrăzneala
să mă conving: aș cere,
și-aș vrea, când adevărul e durere,
să-mi fie dulce barem îndoiala.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de speranță amestecate cu îndoială într-o relație. Vorbitorul își găsește bucurie în promisiunile privirii senine a persoanei iubite, chiar dacă simte că este mințit. Preferă dulcea îndoială în locul adevărului dureros.