Că-un foc ce totu-ncinge
de mine nu se-atinge,
nu-i marea mea, nici mica ei virtute,
că nu ard, cum știut e
că n-arde salamandra… Care-i forul
ce mie-mi schimbă liniștea-n tortură?
Nici tu a ta figură,
nici duhu-mi eu, ca norul,
nu le-am făcut, nici scumpa legătură
n-o am făcut, nici dorul,
ci numai sus, Signorul,
ce-a pus în ochii tăi întreaga-mi viață.
Iubirea îndrăzneață
mi-o iartă, cum eu iert durerii care
ucide, contra voiei ucigătoare.
Sensul versurilor
The poem explores the paradoxical nature of love, where intense passion exists alongside pain and a sense of divine intervention. The speaker grapples with the overwhelming power of love, acknowledging its capacity to both ignite and consume, while also seeking forgiveness for its audacity.