Lasă-mă să cred în tine
Că ești chipul ce surâde-n poze albe,
Crâmpeie obscure,
Că naști tăcerea
Și-adormi durerea-n tine.
Lasă-mă să fiu eu cel ce așterne culoarea
În forme șterse.
Galben s-arunc în creste de valuri,
Verdele-n nori
Și negrul s-ascundă-n mine.
Nicio dilemă n-a rămas din vremurile-n care
Doar alb și negru ne-nconjura.
Pământul era tern și conturul concret
Fundalul vibra sorbind vocea ta.
Iar suflul inimii-l simt mai intens
Când clipele se-ncurcă-n loc fără sens.
Un licăr am în ochi pe chipu-mi livid
Știu bine acum c-a fost greșit să închid
Chipul tău,
Umbra ta,
Pașii tăi,
Vocea ta
În mine.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul pentru pierderea unei persoane dragi, idealizată prin amintiri în alb și negru. Naratorul își dorește să aducă culoare în viața ștearsă rămasă după plecarea acesteia, dar realizează că a greșit încercând să o închidă în sine.