Într-un întuneric care nu a văzut niciodată lumina, fâlfâind, fâlfâind, fâlfâind, fâlfâind, o voce dansează.
Fantoma este realitatea, este iluzia numită „eu însumi”.
Vocea ce te invită este dulce, îmi întoarce trupul, cu limba ei udă.
Cad în trecut, merg împotriva divinității, voi arunca viitorul.
Dacă mâna mea ar putea s-o apuce pe a ta,
Atunci aceste urechi vor fi capabile încă o dată să-ți asculte vocea.
Nu contează cât de mult dacă mi-aș oferi viața chiar acum,
Iubirea mea, dacă ai vrea să mai respiri pentru mine încă o dată.
Îmi voi înconjura trupul cu tentația întunericului.
Învăluit în bunătate, simt căldura.
Învăluit în tandrețe, vreau să mor.
Dacă mâna mea ar putea s-o apuce pe a ta,
Atunci aceste urechi vor fi capabile încă o dată să-ți asculte vocea.
Nu contează cât de mult dacă mi-aș oferi viața chiar acum,
Iubirea mea, dacă ai vrea să mai respiri pentru mine încă o dată.
Îmi voi înconjura trupul cu tentația întunericului.
Întors în acel timp,
Lasă-mă să te văd,
Încă o dată, trăind.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a evada într-un întuneric confortabil, preferând moartea în brațele iubirii pierdute decât o viață fără ea. Vorbitorul este dispus să renunțe la viitor și să se întoarcă în trecut pentru a retrăi momentele cu persoana iubită.