Întoarcerea învinsului.
Iar când, sfioasă umbră, prin ceața rece-a serii
Purtându-ți trista taină, de gânduri chinuit,
Târziu te vei întoarce înfrânt și istovit,
Spre casa părăsită în văile uitării.
Tu, cel ce-ai cules floarea spinoasă-a-nstrăinării
Și-a ei mireasmă-amară cu patimă-ai sorbit,
La-ndemnul Amintirii ce-n prag ți-a răsărit,
Nu te lăsa ca pradă să cazi înduioșării.
Zadarnice. Respinge deșarta-i mângâiere
Și oricât de adâncă ar fi a ta durere,
Trufia nu ți-o pierde, rămâi nepăsător.
Nu te opri, nu plânge, și dacă-ți stau morminte
În drum, treci peste ele, înnăbușe-al tău dor,
Și-n neagra noapte pleacă, cu fruntea sus-nainte.
Sensul versurilor
Piesa descrie întoarcerea cuiva care a suferit și a fost înfrânt, îndemnându-l să nu se lase copleșit de durere și să meargă mai departe cu demnitate. Chiar dacă trecutul este plin de obstacole și amintiri dureroase, trebuie să le depășească și să-și păstreze tăria.