Cândva, cândva, măiastră-nchipuire
Fi-voi pentru tine doar o amintire.
Şi se va şterge tristul meu contur
Din amintirea ta cu ochi de-azur.
Îmi vei uita profilul de barbară
Şi fruntea-n fum albastru de ţigară,
Şi veşnicul meu râs cu stropi ce mint
Şi ploaia de inele de argint.
Pe mâna mea, mansarda-ntunecoasă,
Dezordinea divină de pe masă,
În veacu-nălţător şi fără milă
Când mică tu erai, iar eu – copilă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de melancolie și inevitabilitatea uitării. Vorbitorul anticipează că va deveni doar o amintire vagă pentru persoana dragă, pierzându-și conturul și esența în timp.