Abia de privirăm în ochi – fără ezitare,
Abia glasul nostru până la urlet e înălțat,
Că îndată gâtlejul ni l-a și înșfăcat
Mănușa de fier, a legii necruțătoare.
Grămădește lacrimile-n ochi, apele-n ruptură –
În maluri, blestemele – în gâtlej – nod.
Și libertatea de fier aruncă de pe noul pod
Liber-cugetătorul, fragilă făptură.
Și pe piept ne adăpostește vuiete, gemete
Se lasă o aripă de fier, acvilină.
Numai în cercul unei legi enorme
Mă simt în largul meu, în lumină.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de opresiune și constrângere sub o lege necruțătoare. Vorbitorul se simte paradoxal confortabil doar în limitele acestei legi, sugerând o acceptare resemnată a lipsei de libertate.