M-am îmbrăcat c-o armură
Făcută din pietrele ce-au rămas
După ce a trecut apa.
Mi-am pus o pereche de ochelari
În ceafă,
Ca să pot vedea numai
Cu mintea de pe urmă.
Mi-am protejat
Mâinile, picioarele, gândurile,
Nelăsând nici un loc liber
Care să poată fi atins de mângâieri,
Ori de alte otrăvuri.
Chiar inima din piept
Mi-am acoperit-o cu o carcasă
De broască țestoasă
Ce-a trăit 800 de ani.
Când totul a fost gata
I-am răspuns tandru:
Te iubesc.
Sensul versurilor
Piesa descrie o persoană care se protejează emoțional prin ridicarea unor bariere, de teamă să nu fie rănită. Ironia este că, după ce se asigură că este complet protejată, declară iubire, sugerând că vulnerabilitatea este inevitabilă chiar și în ciuda precauțiilor.