Dacă treci pe la fântână, înainte de răsăritul soarelui,
Vezi multe femei tinere şi bătrâne,
Scot apă şi ameninţă din mâini,
Ori boscorodesc descântece.
E un fel de coadă la apa ne-ncepută, fântâna are-n ea
Toate leacurile, ca un dispensar.
De, unele au copii mici şi le-a pierit laptele
Fiindcă le-a picat laptele din ţâţă pe jos
Şi l-au atins furnicile.
Sau după lehuzie, la primul drum în sat,
Stăpâna casei n-a stropit-o pe lehuză
Cu apă peste picioare
Şi nu i-a dat să mănânce ceapă cu sare.
Una avea o faşă în care erau legate o lingură
Şi-o ceapă.
A scos apă în vadră, a luat cu lingura de trei ori
Şi-a băut zicând:
„Eu beau cu lingura apă,
Să-mi vie laptele ca la o vacă”.
Apoi a muşcat din ceapă zicând:
„Eu îmbuc din ceapă
Să-mi fie laptele ca la o iapă”.
Aşa era înainte vreme la fântână,
Apa nu era doar apă,
Izvoarele din pământ aveau legătură cu ce i se-ntâmplă omului
Şi muieretul venea cu probleme, să le rezolve aici, înainte de-a se arăta soarele.
Sensul versurilor
Piesa descrie ritualuri și credințe populare legate de fântână, văzută ca un loc magic unde femeile caută soluții pentru problemele lor, în special cele legate de fertilitate și sănătatea copiilor. Apa fântânii este percepută ca având puteri vindecătoare și legături cu destinul uman.