De-a uit vreo țară, să-mi aduci aminte,
Îi spune Dumnezeu lui Sfântul Petru.
La el o țară e de-un kilometru
Și kilometrul – cât un bob de linte.
Și este foarte lesne să îl sară,
Când vine în inspecții, pe pământ.
O, Doamne, totuși ai uitat o țară,
Nu de când ești, ci numai de când sunt.
Și Sfântul Petru, ce-a rămas în urmă,
Și tot presează în ceaslov impresii,
De levănțică, rochia miresii,
Nu știe ce amar cumplit ne scurmă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de uitare și dorința ca Dumnezeu să-și amintească de țara sa. Vorbește despre insignifianța unei țări văzută de sus și despre suferința pe care o simt cei care aparțin de ea.