De s-ar afla cineva!
Să-mi citească inima!
Ar citi, cât ar trăi,
Și tot n-ar mai isprăvi.
Inimă de-amărăciune!
Neagră ești ca un cărbune!
Inimă de putregai!
La multe rele mă dai!
Sămănat-am viorele,
Și-au ieșit fără și jele!
Sămănat-am busuioc!
Și-o ieșit pară și foc!
Nu-i vină omul frumos!
Intră-n pământ mânios!
Nu-i vină omul urât!
Intră-n pământ năcăjit!
Nu-i vină omul urât!
Intră-n pământ năcăjit!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o suferință profundă și o amărăciune interioară, reflectând asupra destinului implacabil și a neputinței omului în fața greutăților vieții. Inima este personificată ca fiind sursa acestei dureri.