Mircea cel Bătrân.
Jos la Dunărea albastră,
La Nicopole a venit,
Toată oastea cea vestită,
Cu sultanul Baiazid.
Au fost cât frunză și iarbă,
Și-au venit în țara noastră,
Au venit să cotropească,
Mândra Țară Românească.
N-a crezut că la Rovine,
Și Nicopole o să piară,
Toată oastea cea vestită,
Ce-a venit cu ea din țară.
Eu sunt Mircea cel Bătrân,
Tu vestitul Baiazid?
La Nicopole, Rovine,
Ai venit să lupți cu mine?
Toată oastea cea vestită,
La sultanul Baiazid,
Toată oastea renumită,
La Nicopole a pierit.
Îți spun să ții minte bine,
Aici suntem la Rovine,
Oastea mea-i precum un zid,
Nu se teme, de-a ta faimă Baiazid.
Sensul versurilor
Piesa evocă figura lui Mircea cel Bătrân și bătăliile sale împotriva lui Baiazid, subliniind curajul și determinarea armatei românești. Este un imn patriotic care celebrează istoria și eroismul național.