Stejărel mândru, frumos,
Mai apleacă-ți frunza-n jos
Să mă sui în vârful tău
Să mă uit în satul meu.
Să mă uit noaptea cu drag
Să-l văd pe neicuța-n prag,
Că m-așteaptă cu dor mare
Să mă vadă pe cărare.
Pădurice, pădurea,
Lasă-mă la umbra ta
Să mă iubesc cu neica,
Să-mi astâmpăr inima.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul de casă și de persoana iubită, într-un cadru natural idilic. Protagonista își dorește să se întoarcă în satul natal și să își găsească liniștea în brațele celui drag.