Umblă luna pe străzi.
Surâsul alb mușcă din trecut
ca o garoafă albă întunericul nopții.
Amintirile toate dor.
Aparenta liniște dincolo de ziduri
și doar în zborul Luminii uitarea
ca o flacără a tăcerii.
Rădăcini ale dăinuirii,
dureros rodul luminii
printre genunile pereților
luminește pictați.
Suspendați în plase colorate
fluturii dansează incertitudini.
Dumnezeul marii singurătăți
umblă mângâind prin cetate
și șușură, cântă izvorul
iubirii revărsate în toate!
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de dor față de casă și trecut, evocând amintiri dureroase, dar și o speranță subtilă. Singurătatea este personificată, dar există și o credință într-o iubire universală.