Foicică verde-a bobului,
Neiculiță, floarea câmpului,
Neică, floarea dorului,
Vino când luna răsare
Ori pe luncă, ori pe vale.
Neiculiță, floare de bujor,
Vino seara la mine-n pridvor
Că mi-ai lăsat prea mult dor,
Că dorul tău nu-i ca dorul,
E dor ce usucă omul.
Neică, dacă-ți sunt așa de dragă
Vino că te-aștept, neicuță, iară
La teiul cu frunză rară
Să-mi spui neic-adevărat
Care gânduri mi te bat,
Gându ca să mă iubești
Sau ca să mă părăsești.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei fete pentru iubitul ei, Neiculiță. Ea îl cheamă să vină la ea și își exprimă incertitudinea cu privire la sentimentele lui, întrebându-se dacă o iubește sau o va părăsi.