Maică, o să plec în lume
Și plânge inima-n mine,
O să plec, măicuța mea,
Departe de casa ta,
Las copii și al meu sat
Și-mi iau, maică, lumea-n cap,
Plec, măicuță, plec în lume,
Poate-oi da și eu de bine.
Știu bine, măicuța mea,
Prin străini viața e grea,
Mai știu că printre străini
Ești ca floarea între spini,
Cum să mai stau mam-acasă
Când nevoile m-apasă,
N-am, maică, la cine cere,
Nici tu nu mai ai putere.
Ce chin, maică, și ce dor
Pe ușa străinilor,
Cu noduri mănânc și plâng
C-o vorbă bună n-aud
Și tot bănuțul făcut
Cu lacrimi grele-i stropit,
Cu dorul de-ai mei copii,
Cu oftatul inimii,
Stau cu inimioara arsă
Până m-oi vedea acasă,
Mult, puțin, cât oi putea
Să mă-ntorc la casa mea.
Sensul versurilor
O persoană pleacă de acasă din cauza nevoilor financiare, lăsând în urmă familia și satul natal. Exprimă durerea și dorul de casă, precum și greutățile vieții trăite printre străini.