Foaie verde, doi bujori,
În livadă printre meri
Fluierând suiam pe deal
Și pe neica îl iubeam.
Cred că am îmbătrânit,
Nu văd dealul de suit,
Fir-ai al naibii de deal,
Numa-n fugă te urcam.
Și acum te ocolesc
Că stau să mă odihnesc,
Tâmpla mi-a încărunțit,
Dar tu ești tot înverzit.
Vers refren:
Hai, dor!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă nostalgia pentru tinerețe și vitalitatea trecută, contrastând cu prezentul marcat de îmbătrânire și oboseală. Dealul, odată urcat cu ușurință, devine acum un simbol al dificultăților vieții, iar natura rămâne un martor constant al trecerii timpului.