Codre, să nu-ți pară rău
Că nu ești verde mereu,
Trece iarna, înverzești
Și tot tânăr te găsești,
Dar mie-mi trece vremea
Și cu ea tinerețea.
Mult pe lume aș mai da
Să rămân tânăr-așa,
Dar tinerețea îmi fuge
Și bătrânețea m-ajunge,
Of, a naibii tinerețe
Ce grăbești la bătrânețe?!.
Tinerețe, stai cu mine
Că bătrânețea mă prinde,
Te-aș piti sub cingătoare
Să nu mai fii trecătoare
Sau te-aș sădi în grădină
Să te am lângă inimă,
Dar tu ești afurisită,
Totdeauna ești grăbită,
Tinerețe, nu fugi,
Ca mâine-oi îmbătrâni.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul față de trecerea ireversibilă a timpului și pierderea tinereții. Natura este martorul etern al acestei transformări, în timp ce eul liric tânjește după reținerea efemerului.