Frunzuliță verde,
Floare de bujor,
Nimeni nu mă crede
Cât îmi e de dor,
Măicuță, de casa noastră
Cu flori multe la fereastră,
La fereastră și-n grădină
Și-un pârâu cu apă lină.
Mi-amintesc, măicuță,
Măicuță bătrână,
Când eram micuță
Mă luai de mână,
La zile de sărbători
Îmbrăcam ia cu flori,
Cu fluturi și cu betea
Cusută de mâna ta.
Te mândreai cu mine
Că ai fată mare
Și mă luai cu tine
Într-o sărbătoare
Când juca sârba cu foc
Mi-ai zis ca să intru-n joc,
Juca băiat lângă fată
Sârba-n loc, sârba săltată.
Multă veselie,
Satu-ntreg juca,
Soarele-n chindie
Sta și ne privea,
Niciodată n-am să uit
Satu-n care m-am născut,
Căsuțele cu pridvoare
Și horele-n sărbătoare.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund pentru casa părintească și amintirile legate de copilărie. Evocă imagini idilice ale satului, cu accent pe tradiții și sărbători, subliniind legătura puternică cu trecutul.