Frumos cântă mierla-n luncă
Mândra singur-o ascultă
Și zăvoiul a-nverzit,
Ce mai vreme de iubit.
Cântă cucii pe zăvoi
Și ne cheamă pe-amândoi,
La plopul de lângă Jii
Unde ne-adunam copii.
Plopule verde, frumos,
Apleacă-ți crengile-n jos
Să nu vadă nimenea,
Să ne iubim cât om vrea.
Dulce-i dragostea pe luncă
Când stau cu neica la umbră,
Și să stau cu tine-n brață
Până mâine dimineață,
Pân-or pieri stelele
Să ne-apuce zorile.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o scenă idilică de dragoste în mijlocul naturii, evocând amintiri din copilărie. Este o celebrare a iubirii simple și pure, legată de locuri și sunete familiare.