Cât e Gilortul și Motrul,
Nu-mi stinge dorul și focul,
Nici Jiul și nici Jiețul,
Numai neica și Oltețul.
Neica mi-l stinge cântând
Și Oltețul murmurând,
Neica cu ochi de cicoare,
Oltețul curgând la vale.
Că neicuț-al meu când cântă
Toate păsările-ascultă,
Numai una-mi ciripește
Că neicuța mă iubește.
Oltețule, de-aș putea,
De-aș putea să-ți schimb matca,
Să fii de mine aproape,
Să-mi fi soră, să-mi fi frate.
Să te scot din vadul tău,
Să fim amândoi mereu,
Tu-mi știi dragostea și dorul
Că m-a lăsat puișorul,
Dacă neica s-ar întoarce
Ți-aș lăsa apele-n pace.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unei femei pentru iubitul ei, folosind elemente ale naturii, râuri precum Gilortul, Motrul și Oltețul, ca simboluri ale sentimentelor sale. Ea își dorește o conexiune profundă cu natura, personificată prin râul Olteț, și speră la întoarcerea iubitului.