Nici o iluzie nu mai este posibilă,
în ciuda frumuseții zilei de toamnă,
a norilor falnici în asfințit.
Atât de mult am crezut, am iubit
sărbătoreasca alee ce se asternea înaintea mea,
a lumii caldă îmbrățișare, ce mie mi se cuvenea.
Unde e zborul, exaltarea, universul, uimit,
de la mine aștepta dezlegarea.
Imensă e puterea visului de la început!
Am vrut să dau și să primesc, să stăpânesc,
să ard, să ard și iată:
o rândunică speriată așteaptă noaptea și ultimul zbor.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de deziluzie și regret față de pierderea iluziilor și a speranțelor. Vorbitorul reflectă asupra visurilor mărețe de odinioară și asupra realității amare a prezentului, simțindu-se ca o rândunică speriată care așteaptă sfârșitul.